Noua materie opțională introdusă în școli. Anunțul a fost făcut luni de Ministerul Educației

Noua materie opțională introdusă în școli. Anunțul a fost făcut luni de Ministerul Educației
Publicat: 19/05/2014, 12:16
Actualizat: 29/07/2014, 18:48

Acordul a fost a fost semnat luni, cu ocazia deschiderii Campionatului Național Școlar de Șah.

„În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa școlară pentru primii doi ani de studii de șah, iar astăzi am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimați la FRS vor putea să predea această disciplină”, a spus ministrul Educației, Remus Pricopie, prezent la eveniment.

El a mai anunțat că Federația Internațională de Șah, prin intermediul federației române, va dota 500 de școli din mediul rural cu table, piese, manuale și tot echipamentul necesar pentru studierea șahului.

„Se știe foarte bine, eu insist pe partea cu sporturile de echipă, dar sportul minții e întotdeauna cel mai important și sunt convins că o să avem copii mai deștepți, copii mai sănătoși, la minte în primul rând, mai buni la școală, dacă fac mai mult șah”, a declarat și premierul Victor Ponta, prezent la eveniment.

El s-a arătat bucuros de prezența numeroasă a școlarilor la campionat, dar a spus că este deranjat de faptul că unii părinți își scutesc copii de la orele de sport.

„Mă bucur că atât de mulți copii se îndreaptă spre acest sport, așa cum mă bucur de orice copil din România care face orice fel de sport și cum mă supăr pe toți părinții din România care își scutesc copiii de sport sau încearcă să îi țină departe”, a arătat șeful Guvernului.

În opinia sa, acești părinți „nu le fac un bine, le fac un rău” copiilor.

El a precizat că fiul său, Andrei, face carting, dar în familia sa se joacă și șah în timpul liber.

„Eu joc șah și cu Andrei și cu Irina, dar nu suntem profesioniști. De aia am spus că este prima cupă pe care o primesc în viața mea la șah. Am primit multe cupe la baschet și la raliuri, la șah n-am primit până acum”, a afirmat Ponta, făcând trimitere la faptul că organizatorii i-au oferit o cupă pentru că a participat la deshiderea Campionatului Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade”.

Alexandru Moise, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un...
Metoda ireală prin care această româncă de etnie romă face bani în Franța: 'Se bagă...
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Orașele din țară în care românii vor să locuiască. Bucureștiul e abia pe locul 7
Ce a făcut Daniela Crudu după ce a devenit mămică pentru a doua oară. A...
Doctorul care a aflat că mai are de trăit 6 luni: „Planul meu e să...
Vremea 10 iunie - 8 iulie 2024. Weekend de foc în sudul ţării, cu temperaturi...
Momentul EXPLOZIEI, filmat de camerele de supraveghere! Ce se vede în imagini
Soția lui Cocoș de la Călărași și-a tatuat copilul făcut de manelist cu altă femeie!...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Preț Hyundai Elantra facelift în România. Sedan coreean cu un raport preț/calitate EXCELENT
SUA au intrat în alertă: Rusia trimite un supersubmarin nuclear în Cuba
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
Românii vor fi dați afară din supermarket. Regulă în toate magazinele din România
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Adrian Minune, despre legătura pe care o are cu Florin Salam. „Eu sunt tatăl lui...
Cum au selectat Pepe și Yasmine persoanele care vor participa la nuntă: "Ne-a fost destul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Unde a fost inventat cel mai vechi joc din lume? Se pare că nu în...
×